“Noi ne ducem; e rândul vostru să trăiţi. Cu buruienile astea uscate, noi am crescut şi ne-am făcut datoria; acu veniţi voi. Să fiţi sănătoşi!…Uite pământul ăsta: m-a făcut să asud; am muncit toată viaţa pentru el, de cele mai multe ori fără să mă răsplătească; m-am supărat şi l-am blestemat, — dar nu m-aş duce de pe el pentru nimic în lume. Nădăjduiesc că tot aşa o să faci şi tu şi că n-o să mai pleci. Aci suntem născuţi şi eu şi maică-ta şi părinţii noştri şi părinţii părinţilor noştri…”

29.04.2011

Papa Ioan Paul al II-lea va fi beatificat .


Papa Ioan Paul al II-lea va fi beatificat duminică, 1 mai, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în piaţa Sf. Petru din Roma, informează Huffington Post. Ioan Paul al II-lea va fi proclamat "fericit", primul pas spre sanctificare, care, în tradiţia catolică, se realizează în două etape.

Beatificarea de duminică nu îl va face sfânt în toată regula pe Ioan Paul al II-lea. Este nevoie de două miracole "confirmate" de Biserica Catolică pentru aceasta, iar, până acum, Ioan Paul al II-lea nu ar fi făcut decât unul - vindecarea unei călugăriţe franceze.
În jur de un milion de oameni şi 50 de şefi de stat sunt aşteptaţi în piaţa Sf. Petru la ceremonie. O fiolă cu sângele fostului papă luată de la acesta cu câteva zile înainte să moară va fi expusă duminică la Vatican, scrie BBC. După moartea lui Ioan Paul al II-lea pe 2 aprilie 2005, două astfel de fiole cu sângele său au fost înmânate secretarului său personal, cardinalul Stanislaw Dziwisz, astăzi arhiepiscopul Cracoviei. Acesta a lăsat fiolele în grija călugăriţelor de la spitalul Bambin Gesu din Vatican. Fiola cu sânge va fi pusă într-un relicvariu special făcut pentru aceasta. Sângele a fost amestecat cu un anticoagulant imediat după ce a fost extras.

Beatificarea în timp record de la moartea lui Ioan Paul al II-lea din 2005 a fost criticată până şi de cei care l-au susţinut pe fostul Papă. Ei spun că Vaticanul se grăbeşte să-l facă sfânt al Bisericii Catolice înainte ca problemele şi scandalurile din vremea sa să fi fost rezolvate. În timpul slujbei de înmormântare din 2005, masele de oameni strigau "Santo Subito" (sanctificare imediată). Cei care critică beatificarea cred că această reacţie este cauza principală pentru care întreaga operaţiune este atât de grăbită. În tradiţia catolică trebuie să treacă cel puţin cinci ani de la moartea persoanei pentru ca aceasta să fie luată în considerare pentru sanctificare.

Sursa : gandul.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu