“Noi ne ducem; e rândul vostru să trăiţi. Cu buruienile astea uscate, noi am crescut şi ne-am făcut datoria; acu veniţi voi. Să fiţi sănătoşi!…Uite pământul ăsta: m-a făcut să asud; am muncit toată viaţa pentru el, de cele mai multe ori fără să mă răsplătească; m-am supărat şi l-am blestemat, — dar nu m-aş duce de pe el pentru nimic în lume. Nădăjduiesc că tot aşa o să faci şi tu şi că n-o să mai pleci. Aci suntem născuţi şi eu şi maică-ta şi părinţii noştri şi părinţii părinţilor noştri…”

14.11.2010

Banca la Neculai Purice in anii '90

Publicat de la

2 comentarii:

  1. Anonim14.11.2010, 20:27

    Aici ne strangeam noi seara la banca...ce frumos era...

    RăspundețiȘtergere
  2. cristina14.11.2010, 20:39

    De cate ori am jucat Flori, fete si baieti, melodii sau cantareti pe banca asta? De cate ori am jucat baza? De cate ori am povestit vrute si nevrute, am jucat carti, ne-am suparat, ne-am impacat, am ascultat muzica, am deranjat vecinii (mai ales pe Nea Neculai)? Si doar o singura data am primit o galeata de apa in cap! Pesemne ca bietul om se saturase de noi...Asta nu ne-a facut sa renuntam la locul adunarii noastre ci dimpotriva, sa venim si mai multi...si apoi ...alte si alte generatii! Ciudat, cata istorie poate sa aiba o bucata de lemn...

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)