Amintiri dulci amintiri……

Sunt multe lucrurile care s-au întâmplat pe parcursul copilăriei mele la ţară,respectiv în sat Serbeşti Vrancea,sunt atât de multe încât nu mi le amintesc chiar pe toate.Dacă ar fi să existe cineva care să regrete cel mai mult faptul că a plecat dintre acei oameni simpli,preocupaţi de munca câmpului....probabil eu aş fi aceea şi poate mulţi alţii ca mine.Era o perioadă de care îmi aduc aminte cu plăcere şi de care o să-mi amintesc tot timpul,cred că cei mai mulţi dintre voi vă regăsiţi în acele locuri care vă încarcau pur şi simplu sufletul pe parcursul verii.
În momentul în care se dădea start la vacanţă vedeai cum pe uliţa satului întalneai tot mai multe persoane cunoscute sau nu,dar cu care erai nevoit să te saluţi pentru că aşa era obiceiul.Îmi aduc aminte că odată cu vara se dădea start şi la distracţie,vă gândiţi poate ce puteai să faci la ţară...ei bine erau multe lucrurile care se petreceau.Aş începe cu cheful de sâmbătă seara dat la discoteca „La Enache”...eu una am început să dau de distracţie cam atunci când era pe la sfârşit si aici mă refer la faptul că durata de viaţă a discotecii era pe sfârşite,nu pot spune însă că am ratat prea multe,ba din contră.
Nu lipseau nici zilele în care se mergea la scăldat,nu înainte de a da raportul acasă cu ora de întoarcere,însă nu ştiu cum se făcea că de fiecare dată acestă oră nu prea era respectată,însă cui îi mai pasa atunci de cearta de acasă dacă te ştiai scăldat în apa caldă şi lină a Putnei.Îmi aduc aminte cum era să mă înnec la faimosul „ghiol”...am avut un mare noroc atunci.Să vă povestesc cum s-a întamplat ,cred că eram prea entuziasmată de faptul că am început să înnot şi m-am gândit că nu ar fi rău dacă aş trece pe partea cealaltă a ghiolului şi atunci am trecut la fapte....ajunsă pe partea cealaltă nu m-am gândit că pe stânci s-ar putea să fie iarbă de baltă şi în momentul în care am vrut să îmi sprijin piciorul oooopps m-am speriat şi dintr-o dată m-am văzut luptând cu apa,şi în încercarea mea de a mă salva cred că m-am făcut auzită pentru că nu a durat mult şi cineva s-a gândit să mă salveze (Adi Însurăţelu).Acum mi se pare o întâmplare amuzantă însă dacă stau bine să mă gândesc aş fi putut să nu mai fiu,dar cum fiecare are un înger păzitor...cred că şi eu am avut unul.
Multe năzbâtii se petreceau şi pe drumul de întoarcere de la scăldat pentru că de la atâtea ore de stat în apă ţi se făcea foame şi cum până acasă drumul era lung trebuia sa facem rost şi de mâncare...ei bine ca nişte copii isteţi ce eram ne duceam prin bucăţile oamenilor şi luam ce credeam că ne va ţine stomacul plin până acasă,respectiv ne făceam cu struguri,prune,pere,mere,caise etc।După toate aceste evenimente bineînţeles că acasă ne aştepta bunica parcă pregătită să ne mustre....cred că motivul deja îl cunoaşteţi ....plecarea la scaldat.Trebuia să stai şi să asculţi cuminte tot ce avea buni de spus pentru că ştiam că are dreptate....şi tot aşa multe zile ca acestea s-au scurs în copilăria mea la ţară.
Va urma...