Câteva mii de vrânceni au participat,ieri, la târgul tradiţional de la Tichiriş, comuna Vidra, organizat anual de Ziua Crucii. Din programul zilei nu a lipsit expoziţia concurs de animale, la care au venit zeci de crescători din zona montană a Vrancei. Premiul cel mare a fost obţinut de Marinel Cotea, din Vidra, pentru o Bălţată Românească. În premieră, crescătorii au putut vedea viţei de carne din rasele Charolais şi Albastru Belgian.
Devenit o tradiţie, tîrgul de la Tichiriş are loc în ziua Sărbătorii Crucii, cînd ciobanii încep să coboare cu oile de la munte. Ediţia din acest an a coincis cu prima ediţie a Zilei comunei Vidra şi a adunat câteva mii de vrânceni de pe Valea Putnei şi nu numai. Oamenii au fost atraşi atât de expoziţia de animale cât şi de spectacolul folcloric pregătit de autorităţile locale. „De la an la an sperăm să fie mai bine. Coincide şi cu prima ediţie a Zilei comunei Vidra. Şi sperăm ca toată lumea să se simtă bine. A fost şi expoziţia de animale, care sperăm să fi fost o reuşită, ca urmare a aprecierilor făcute de specialişti. Sperăm să continuăm şi în anii următori“, ne-a spus primarul Nică Micu. Evenimentul de ieri a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, Artelor şi Meseriilor Vrancea din subordinea Consiliului Judeţean. La acest eveniment au participat ansambluri folclorice şi interpreţi din localităţile Spulber, Reghiu şi Nereju, invitaţi speciali fiind membrii Ansamblul Folcloric Profesionist „Ţara Vrancei”.
Animale crescute din pasiune
Târgul de la Tichiriş a debutat cu a XI-a ediţie a expo-ziţiei de animale la care au venit zeci de crescători din zona montană a Vrancei şi nu numai. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Mioriţa. Au fost prezenţi crescători de oi, capre, cabaline, bovine. Nu au lipsit câinii din rasa ciobănesc românesc. Premiul cel mare a fost obţinut de o vacă din rasa Bălţată Românească, în vârstă de 6 ani. Proprietarul animalului, Marinel Cotea, din Vidra, ne-a spus că nu a pri-mit niciodată subvenţie pentru cele trei vaci din gospodărie deoarece nu a îndeplinit condiţii dar nici nu se plânge deoarece „ activitatea asta a devenit un hobby“. „Am trei animale, nu îmi permit mai mult pentru că am serviciu şi nu am timp. De vacă m-am ataşat mai mult, mi-a fost dragă de când era viţică şi n-am mai putut despărţi de ea. Laptele îl folosesc pentru consum propriu şi pe la colegi iar carnea, când tai viţelul la abator. Nu am primit niciodată vreun sprijin pentru că niciodată nu am îndeplinit condiţiile, dar nu mă plâng pentru că activitatea asta a devenit un hobby pentru mine. Dacă nu mi-ar place nu le-aş ţine“, ne-a spus Marinel Cotea.
Ciobanii caută berbecuţi de carne
Conducerea Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Mioriţa a arătat că la expoziţie au fost aduse câteva exemplare deosebite de ovine, precum Ţigaie cu cap negru, german şi sârbesc. De asemenea, crescătorii de la Vrâncioaia au adus un berbecuţ din rasa Hampshire. „Pentru acest eveniment sunt prezenţi zece crescători de ovine şi caprine. I-am chemat pe cei care sunt alături de noi, de Asociaţie. Avem şi crescători cu berbeci aduşi din Germania, Ţigaie cu cap negru, avem un crescător cu berbeci reproducător din rasa Ţigaie cu cap negru sârbesc. Au răspuns la chemările noastre şi sper ca la anul să fie mai frumos decât în acest an. Vrem să promovăm crescătorii de ovine dar şi rasele de carne, de lapte. Dorim ca şi crescătorii de ovine din Vrancea să se modernizeze, pentru că în comunitatea europeană se caută carcasele de oaie şi vrem să facem faţă“, a spus Ion Avram, ma-nagerul Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Mioriţa.
Rasele de carne cresc profitul ţăranilor
Crescătorii de vaci din judeţ îşi îmbunătăţesc efectivele de animale fără să mai aştepte sprijinul guvernanţilor care au uitat de agricultură. Margareta Andrei, din Tichiriş, a venit la expoziţie cu doi viţei din rasele Charolais şi Albastru Belgian. Animalele au fost obţinute prin montă artificială şi, după o jumătate de an, vor aduce un profit frumuşel proprietarului. „Sunt o rasă foarte bună, cresc foarte repede. Sunt montaţi artificial pe rasa brună şi producţia lor este foarte bună la sfârşit. După 6-7 luni de zile ajung la o greutate de până în 200 kilograme. Îi scoatem la târg, negociem cu clienţii care vor să îi ţină pentru montă. Se plăteşte un preţ bun faţă de animalul pe care îl avem noi în zonă, de rasa Brună“, a afirmat Margareta Andrei. Cheltuielile cu monta pentru aceste soiuri de carne ajungă până la 100 de lei. Însă, după jumătate de an, dacă se scad circa o mie de lei furajele, profitul crescătorului este de peste o mie de lei. „În 6 luni de zile estimăm să obţinem peste două mii de lei pentru un viţel“, a afirmat Margareta Andrei. Animalele din aceste soiuri sunt foarte căutate atât datorită calităţii cărnii, dar şi randamentului de tăiere. De exemplu, la rasa Charolais, în condiţii normale de îngrăşare, se înregistrează un spor mediu zilnic de 1.100 – 1.300 grame. Specia-liştii spun că randamentul de tăiere este între 62 - 67% la tineretul taurin, cu 80% pondere a cărnii în carcasă. Deşi profitul ar fi mai mare dacă animalele ar fi vândute la abatoare, crescătorii de animale spun că, din cauza speculanţilor, este mai rentabil ca animalele să fie vândute pentru montă. „Dacă îl duci la abator, se practică diverse redu-ceri încât nu mai rămâi cu mare lucru“, ne-a spus un crescător de animale.
Sursa: www.monitorulvn.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu