Un băieţel de doar un an şi jumătate din Olanda a reuşit să impresioneze echipa locală de fotbal, care i-a propus un contract pe o perioadă de 10 ani. Băieţelul, Baerke van der Meji, a fost filmat de către părinţii lui când şuta mai multe mingi în cutia de jucării, iar videoclipul a adunat peste 1.5 milioane de vizitatori pe YouTube, scrie The Telegraph.
Băieţelul şi familia sa sunt susţinători ai echipei locale, Venlose Voetbal Vereniging (VVV), echipă la care a activat şi bunicul lui Baerke în tinereţe. Oficialii VVV i-au făcut un contract pe o durată de 10 ani copilului şi l-au adus la stadion, unde i l-au oferit.
"Încă nu ne putem da seama pe ce poziţie va juca băiatul. Oricum, este clar că este un jucător de picior drept cu o tehnică foarte bună de şut, perseverenţă şi, ce e mai important, a moştenit genele bunicului său", au declarat oficialii echipei de fotbal într-un comunicat de presă.
Sursa: gandu.info
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu