“Noi ne ducem; e rândul vostru să trăiţi. Cu buruienile astea uscate, noi am crescut şi ne-am făcut datoria; acu veniţi voi. Să fiţi sănătoşi!…Uite pământul ăsta: m-a făcut să asud; am muncit toată viaţa pentru el, de cele mai multe ori fără să mă răsplătească; m-am supărat şi l-am blestemat, — dar nu m-aş duce de pe el pentru nimic în lume. Nădăjduiesc că tot aşa o să faci şi tu şi că n-o să mai pleci. Aci suntem născuţi şi eu şi maică-ta şi părinţii noştri şi părinţii părinţilor noştri…”

11.07.2010

Publicat de la

2 comentarii:

  1. Unknown12.07.2010, 15:37

    Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Unknown12.07.2010, 15:39

    Sa fie oare pietrele de care se impiedica Dan pe ulitele satului, noaptea cand se intorcea de la banca? Le-a adunat pe toate la un loc?

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)