Neștiința din tinerețe l-a lăsat FĂRĂ PENSIE la anii bătrâneții

  Tot mai mulți vârstnici din județ bat la ușa Casei Județene de Pensii (CJP) Vrancea și apoi, considerându-se nedreptățiți, la cea a redacției noastre, în speranța că cei doar câțiva ani munciți cu carte de muncă le vor aduce acum, când au multă nevoie, o pensie. Cei mai mulți dintre ei, pentru că nu pot face dovada că au cotizat măcar cât e stagiul minim prevăzut de lege, nu pot primi nici măcar un leu de la stat ca și pensie, situație în care se află și Ion G. Buleandră, din satul Șerbești, comuna Vidra. Ceea ce se întâmplă azi cu mulți dintre cei rămași fără un ban sigur la bătrânețe ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru tinerii și adulții care acceptă mult prea lesne să muncească „la negru”, pe motiv că „și așa nu mai apucăm noi pensia”. Sistemul de pensii funcționează pe baza contributivității, iar cei ce nu vor îndeplini, când le va veni vremea, condiția anilor care adunați să dea măcar stagiul minim de cotizare, vor trebui ca la vârsta senectuții să se descurce pe cont propriu pentru a-și asigura măcar un blid de mâncare. 

    Nea Ion Buleandră este pe cale să împlinească 76 de ani și spune că îi este din ce în ce mai greu să facă față nevoilor zilnice. Zice că atâta timp cât l-au ținut puterile, n-a cerut un sfanț de la nimeni, și-a văzut de viață, și-a făcut o familie, și-a crescut copiii și a încropit, ca orice om gospodar, o gospodărie. „De la 17 ani am lucrat, am fost tâmplar autorizat, am plătit regulat taxă la CASCOM, am avut carnet de membru, am beneficiat de toate drepturile pe care le are un salariat. Prin 1963 m-am angajat pe un șantier la Galați, după aia, nu mai știu în ce an, m-am retras la Panciu. Și m-am trezit cu o chemare în instanță făcută de CASCOM, că dacă vreau să mai cotizez sau nu. Eu n-am mai cotizat, că de acum nu mai lucram. Dar am carnetul pe care scrie anii cât am plătit cotizație. Am muncit mult, vai de capul meu, și la stat, și acasă. M-am străduit și eu să cresc animale, să avem ce mânca, din ce trăi. Și anul trecut m-am gândit să mă duc să-mi fac și eu o pensie pentru cât am muncit și am depus dosar la Casa de Pensii din Focșani. Am lăsat acolo și carnetul de la CASCOM și toate actele, dar la sfârșit am primit răspuns că nu-mi dă pensie. În decizia aia ce mi-au trimis-o zice că am numai 4 ani, 2 luni și 12 zile cotizare și că nu-mi ajunge ca să iau și eu cât de cât o pensie... Eu cred că nu mi-au pus anii de la CASCOM, că doar acolo am mulți ani de cotizare. Ce credeți, oare se rezolvă ceva?”, a întrebat, plin de speranță, bietul bătrânel. 

Click aici pentru articolul complet

Sursa :http://www.monitorulvn.ro/

        

Revelion 2015        Piata Unirii -Focsani

Geta Postolache

Matilda Pascal Cojocăriţa

Ţara Vrancei

Jurnalul unui român in America.

De criză, de dor şi de fiţe mi-a venit ideea să tai porc de Crăciun, cum se făcea pe timpuri la mine la ţară. Bine, ai mei nu îl tăiau de Crăciun, ci înainte de Sfântul Andrei, noi nemaiavînd răbdare şi nici prea multe prin cămară să-l putem păsui pînă la Ignat.

După ce mi-am ascuţit cuţitele pe gresia de la baie şi am procurat doi baloţi de paie, decor, uitaţi de un vecin în faţa casei încă de la Halloween, m-am pus să caut porc. Prima dată am dat anunţ pe internet că doresc să achiziţionez, pentru sacrificare, animal de talie medie, pînă în 150 de kilograme, dar nu mi-a răspuns nimeni, în afară de un sonat care mi-a zis că-i plac ideile mele şi, dacă vreau, putem să sacrificăm împreună, mai mulţi! Eu cred că toţi nebunii au fugit din lume şi s-au ascuns pe internet!

Dar divaghez! Cînd mi-am întrebat colegii la serviciu dacă ştiu pe undeva un porc viu, au devenit foarte curioşi că ce vreau să fac cu el, că e mare de pet, că face mizerie multă. Cînd le-am spus că vreau să-l tai, au făcut ochii cît cepele şi m-au luat la rost că de ce. Ca să-l mănînc, de-aia, le-am răspuns, moment în care şi ultimele rămăşiţe de simpatie, toleranţă şi înţelegere pe care le aveau pentru mine au dispărut.

Cum să omori un animal şi să-l manînci, aşa, ca un barbar?

Eh, cînd am văzut eu că ăştia sunt gata să sune la peta, am început să le descriu în amănunt operaţiunile specifice, insistînd pe secţionarea carotidei şi colectarea sîngelui într-un lighean, de preferinţă cu smalţul sărit, ca la mama acasă, în vederea preparării sîngeretelui şi mai ales a borîndăului. N-am ştiut eu cum se zice în engleză la borîndău, la fel cum nu ştiu nici în româneşte, dar le-am explicat că e un fel de mămăligă din făină de porumb cu sînge în loc de apă. Cred că vreo trei, mai simţitori, aşa, au dispărut spre baie, iar restul, că acum deja se strînsese tot compartimentul în jurul meu, să mă asculte, mă priveau cînd cu milă, cînd cu dezgust. Apoi, zic, pîrlim şoriciul cu paie, sau la butelie, dacă stăm la bloc, şi tăiem urechile animalului, pe care le consumăm pe loc, cu puţină sare. Mai trimisei vreo doi la baie, dar i-am dat înainte, fiind conştient că un alt moment în care să mă asculte oamenii cu atîta atenţie nu o să mai prind, poate, niciodată. După ce epilăm animalul cu flacăra, continui eu, îl despicăm cu securea sau toporul, ce ne vine la mînă, şi scoatem organele, pe care le fierbem împreună cu capul, în vederea preparării caltaboşului. Ştiţi, bănuiesc le-am zis eu degajat , că pentru caltaboş se foloseşte intestinul gros, spălat facultativ şi opărit în apă cu ceapă, pentru mascarea miasmelor naturale. S-a plecat cu grupul după fraza asta, şi am mai rămas cu vreo trei, cei mai tari de înger şi de stomac, cred, de fapt doi, că unul dintre ei era un coreean care nu pricepe engleză şi stă toată ziua cu căştile pe urechi, dar se alătură oricărui grup şi dă din cap aprobator la orice discuţie.

Cu restul cărnii, am zis eu mai departe, facem cîrnaţi, grătare şi sarmale, iar dacă răposatul a fost gras, putem să frigem şi o oală de jumări, aşa, de poftă, care să mai taie din tăria băuturii. Eu zic că au scăpat ieftin totuşi, pentru că dacă m-aş fi apucat să le povestesc cum se fac hot dogii şi parizerul pe care le înfulecă ei la lunch, băgam toată firma-n spital.

Un capitol din cartea lui Silviu Brizu, Jurnalul unui român in America.

Sursa :  http://onlinereport.ro/din-relatarile-unui-roman-despre-porc/